Poate că ăsta ne e destinul nouă, românilor plini de vise. Ne naştem, invăţăm, ne apucăm de muncit, ne îndrăgostim, ne căsătorim, facem un credit pentru o cutie de chibrituri la treizeci de ani, intrăm în rutină, economisim, renunţăm la orice distracţie, ne înjurăm părinţii că n-au reuşit mai multe când erau de vârsta noastră şi pe fiecare seară ne culcăm cu televizorul aprins, facând calcule: mai am 27 de ani, 7 luni, 7 zile şi 7 minute de plătit rată la afurisita aia de bancă.

Dimineaţa următoare te trezeşti, duci copilul la grădiniţă, îţi iei un covrig prăfuit de la comerciantul de trotuar, traversezi pe roşu pentru că ai întâziat şi te calcă tramvaiul în care vroiai să te sui. Nu, viaţa nu este ironică.

Sunt înghesuit în 32, afară e prea răcoare pentru mersul pe jos. La următoarea staţie urcă un nene barbos, la vreo 50 de ani, ameţit bine de tot, genul de scriitor ratat în capitalism. Prea atent să facă loc altora, omul nostru îl calcă pe un tip pe picioare.

- Uită-te bă pe unde calci, beţivule!

- Vroiam să fac loc, se scuză omul. Auzi tu, beţiv! Poate bun consumator, dar beţiv nu. Voi, tinerii ăştia grăbiţi şi încruntaţi, nu mai ştiţi nici să faceţi diferenţa…

- Aveti… postinor?

- Da, 58 lei!

Hipsterul face ochii cat cepele:

- Cat? Eu stiam ca e vreo 15 lei…

Farmacista:

- Prietene, poate acu’ vreo 5 ani!

Sfatul Lion: fa o laba!